O buna parte din hidrocentrala Portile de Fier I este, incepand din 2 mai, declarata oficial ca fiind in avarie. Un asa-numit cap de distributie a crapat pe doua treimi din lungimea sa, punand la podea unul din cele sase grupuri de producere a energiei electrice. Este vorba de grupul 6, care tocmai fusese modernizat de o firma elvetiana. Acest eveniment este una din consecintele imediate ale modului in care se fac reabilitarea si modernizarea celor 16 grupuri de la hidrocentralele Portile de Fier I si II: firme internationale de prestigiu primesc comenzi prin incredintare directa si devin foarte "balcanice" in modul in care isi onoreaza contractele, nu fara tacerea si sustinerea complice a autoritatilor romane. Autoritati care, in plin dezastru tehnic, s-au gasit sa aloce un miliard si jumatate de lei pentru inchirierea unui vapor de croziera pe care, la 15 mai, se va tine o mare petrecere: se implinesc 30 de ani de la pornirea Portilor de Fier. "Experiment" pe ochii frumosi ai elvetienilor Necesitatea modernizarii grupurilor energetice si lipsa de timp (!) au fost motivele invocate de autoritati in graba cu care au evitat licitatia privind reabilitarea si modernizarea celor sase grupuri energetice de la Portile de Fier I (PF I) si a celor zece de la Portile de Fier II (PF II). Primul contract, pentru PF I, in valoare de 150 de milioane de dolari, a fost semnat pe cand ministru la Industrii era Tariceanu. Asa cum se face in economia romaneasca, hotararea de guvern a tinut loc de licitatie, iar lucrarile au fost incredintate direct firmei elvetiene Sulzer Hydro/ABB. Aceasta trebuia sa reabiliteze cele sase grupuri si sa creasca puterea fiecaruia de la 170 MW la 190 MW. Reprezentantul firmei elvetiene era Nicolae Bogdan Buzaianu, un roman cu domiciliul in Elvetia, bine cunoscator al cercurilor de afaceri romanesti. Ceea ce a urmat pare desprins dintr-un film al absurdului. "Solutia" elvetiana: da-i cu polizorul Documentele in posesia carora am reusit, in fine, sa intram atesta gravele carente de proiectare si executie care ne-au costat sume uriase. Lucrarile au inceput la grupul nr. 6, prin inlocuirea rotorului. Acesta a fost "imbunatatit" de Sulzer pe baza planurilor (rusesti!) furnizate de catre UCM Resita, dupa care fusesera construite, acum 30 de ani, primele pale. In numai un an de functionare, fenomenul de cavitatie a impus oprirea grupului si reparatii. Ce se intamplase de fapt: pe baza proiectelor de la Resita, elvetienii au incercat imbunatatirea profilului palelor, pe care le-au turnat in Canada, dupa un esec cu o firma spaniola. O nota olografa a profesorului Mihai Teodorescu, de la Institutul de Cercetare a Metalelor, reclama calitatea turnarii, rezistenta materialului, abateri de la valorile admise ale caracteristicilor de material si facea "praf" toata lucrarea. Rotorul a fost atat de "bine" turnat, incat nici nu s-a potrivit in stator, astfel ca elvetienii, sub ochii complici ai responsabililor romani, au adoptat o solutie tehnica "bizara" - dupa cum se exprima un inginer de la PF I: au polizat marginile rotorului, modificand astfel profilul palelor si ducand la defectiuni grave dupa numai 8.000 de ore de functionare. Agregatul a fost oprit, pe banii romanilor, si carpacit, ceea ce l-a expus fenomenului de cavitatie, din cauza modificarii geometriei palelor. N-a fost singura defectiune. Racitorii au pierdut circa trei tone de ulei, acestea fiind deversate in Dunare - ce scandal ar fi produs un asemenea caz in Elvetia! -, dar reparatiile inca nu au rezolvat definitiv problema. Nu altfel stau lucrurile la grupul nr. 5, unde pierderile de ulei, in ciuda "experimentelor" de la grupul 6, s-au pastrat, sau la grupul nr. 4, unde palele nu vor nici ele sa se fixeze, conform proiectului, in stator. Intr-un memoriu neluat in seama de nimeni, dr. ing. Adrian Simedru, care a lucrat la PF I, scria, la 21 martie 2001: "...chiar daca incercarile de a pretinde penalizari pentru hidroagregatele nr. 5 si 6 nu vor avea succes, dat fiind modul in care s-a intocmit contractul, vor fi suficiente argumente ca pentru urmatoarele turbine, in contractele de furnitura, sa se includa clauzele corespunzatoare apararii intereselor noastre". Inca 130 de milioane de dolari pentru Sulzer Se putea spera ca experienta de la Portile de Fier I a fost o lectie pentru autoritatile romane. Dar chiar in ziua in care HG-ul lui Tariceanu implinea patru ani, la 28 august 2001, guvenrul Nastase acorda lucrarile pentru Portile de Fier II, tot printr-un HG care tinea loc de licitatie, firmei elvetiene VA Tech Hydro Ltd. Era vorba, de fapt, de aceeasi firma care, intre timp, a fuzionat cu Sulzer, avandu-l ca reprezentant in Romania pe acelasi Nicolae Bogdan Buzaianu. Cele 10 grupuri, cu o putere, fiecare, de 27 MW, au intrat in lucru, desi, la data incredintarii directe, in ciuda secretomaniei care inconjura afacerea, defectiunile de la Portile de Fier I erau bine cunoscute cercului restrans de oameni care decisesera: conducerea Hidroelectrica si responsabili din Ministerul Industriilor. Contractul a fost semnat in noiembrie 2001, el a fost insotit de contractul de export de curent electric hidro catre Grecia, iar Hidroelectrica a achitat si un avans de avans de 30 de milioane de dolari, in ciuda faptului ca hotararea de guvern stipula ca plata se face in contrapartida cu energie. O afacere de necontrolat Pe 5 aprilie, Eugen Pena, presedintele Hidroelectrica, s-a aflat la Portile de Fier. Nu pentru a-i lua la intrebari pe elvetieni, ci pentru a se interesa de marea sarbatoare care se apropie. La Portile de Fier, unii chiar au motive sa petreaca: pe 15 mai se implinesc 30 de ani de la punerea in functiune a primului hidroagregat (unele din echipamentele facute la Resita si inlocuite acum functioneaza chiar de atunci!), se anunta paranghelie mare, s-a inchiriat un vas de lux pe 1,5 miliarde de lei, se conteaza pe prezenta presedintelui Iliescu si se spera in participare la varf si din partea iugoslava. Pana atunci insa, la PF I inca se mai experimenteaza: se potriveste sau nu rotorul, se scurge sau nu uleiul, sunt sau nu vibratii. De altfel, Eugen Pena recunoaste defectiunile, dar insista ca ele se produc in perioada de garantie. Nu au aparut totusi prea devreme? Un raspuns repetat la infinit: "Retineti doar atat: eu ma declar pana acum multumit". O fi stiind el ceva. O gramada de oameni speriati Asa cum am intalnit in toate sectoarele energetice prin care am incercat sa deslusim miza modernizarilor, nici la Portile de Fier oamenii nu sunt vorbareti. Chiar si cei care ne-au furnizat documente - pe baza carora sustin ceea ce ei numesc "dezastrul" de la PF I - au solicitat anonimatul: toate rapoartele si memoriile lor au ramas fara raspuns, ceea ce-i face sa se teama chiar de cei care ar trebui sa verifice cum s-au semnat contractele, cum au fost ele urmarite, cum s-a facut receptia lucrarilor. O sursa din comisia care urmareste derularea contractului, speriata de ce ar putea gasi acolo un control adevarat, ne-a dezvaluit ca, pe piata internationala, echiparea unui grup, cu echipament nou, costa intre 150 si 300 de mii de dolari per MW. Adica, la Portile de Fier II, ar costa circa 8,5 milioane de dolari, fata de 13 milioane per grup, cat pare dispusa Hidroelectrica sa dea numai pentru modernizare. Diferenta de bani? O ia Dunarea - si numai unii hidroenergeticieni stiu unde o poate duce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu